Fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) Mișu Negrițoiu, revocat de la conducerea instituției în luna mai, prin vot al Parlamentului la cererea liderilor coaliției de guvernare, și-a înființat o firmă de intermedieri financiare.
Plenul reunit al Parlamentului l-a revocat, astăzi, pe Mișu Negrițoiu din funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), cu voturi 238 ”pentru” și niciunul ”împotrivă”, după ce, anterior, liderul PSD, Liviu Dragnea, s-a înțeles cu președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, asupra faptului că acesta trebuie demis cât mai repede de la conducere.
Președintele ASF, Mișu Negrițoiu, transmite Parlamentului, care se pregătește să îl schimbe din funcție, că orice decizie în sensul revocării este ilegală și că va acționa pe orice cale consideră de cuviință pentru a demonstra acest lucru, adugând însă în același timp: "Prefer să ies scos de politicieni decât de DNA".
Plenul Parlamentului va lua în discuție, mâine, joi, revocarea din funcție a președintelui ASF, Mișu Negrițoiu. De această dată, subiectul ASF este la punctul patru al ordinii de zi. În ședința de marți, revocarea a fost trecută la punctul șapte și nu a mai fost discutată, din lipsă de cvorum.
Președintele ASF, Mișu Negrițoiu, le-a spus celorlalți șapte membri ai Consiliului că, din februarie, vor lua decizii ''singuri'', răspunzând astfel, la nervi, unor sugestii primite din acest Consiliu. Negrițoiu a fost, până acum, unul dintre cei mai fermi supraveghetori din istoria pieței asigurărilor, motiv pentru care și-a atras numeroase antipatii în lumea politică, în mediul financiar, în ASF și nu numai.
Comisia economică a Camerei Deputaților l-a audiat astăzi pe președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, într-o ședință care a arătat, mai degrabă, ca o condamnare fără drept de apel a șefului ASF. Președintele comisiei, Mihai Tudose (PSD) a fost susținut de mai mulți colegi, mai ales de cei aparținând PNL, iar argumentul naționalist a fost cel care a primat în intervențiile deputaților, indiferent de partid sau de vârstă.